Nu vreau să ascult nimic altceva
decât sunetul vocii tale
plouându-mă fără-ncetare
cât e ziua de lungă
şi noaptea de scurtă
În braţele tale.
Nu vreau să ascult nimic altceva
decât sunetul vocii tale
plouându-mă fără-ncetare
cât e ziua de lungă
şi noaptea de scurtă
În braţele tale.
4 martie 2010
Omului i s-a dat un trup
pentru că avea o înclinaţie excesivă pentru exagerare
pentru a asculta universul se transforma într-o ureche uriaşă
pentru a mirosi pământul proaspăt creat a devenit Nas
pentru a privi cerul a explodat în mii de ochi
şi nu se mai putea aşa
Dumnezeu a hotărât să strângă toate aceste curiozităţi
într-una singură şi, pentru ca Omul să nu piardă controlul,
I-a dat o inimă prin care să-I vorbească
De aceea, când mă uit la stele,
mă gândesc că sunt ochii unor făpturi necreate,
4 martie 2010
în ultima vreme sporturile mele preferate sunt
zborurile nocturne printre cuvinte
mersul în vârful picioarelor printre emoţiile proaspete
scufundările la mare adâncime printre sentimente
Desigur, nu stăpânesc încă nici unul îndeajuns de bine
dar mă antrenez conştiincios în fiecare zi
Cel mai greu a fost începutul, până când mi-au crescut
organele de simţ pentru ele
Aproape am uitat cum trăiam înainte dar nu-i nimic,
oamenii s-au obişnuit să vadă numai hainele mele
şi încă nu speri pe nimeni
Deşi într-adevăr uneori e ciudat să mă uit la mine
ca la o fiinţă complet necunoscută
dar îndeajuns de plăcută
cât să ştiu că sunt
pe drumul cel bun
4 martie 2010
Din când în când pot să simt puterea cuvintelor: unele sunt moi şi catifelate iar altele sunt aspre, tăioase.
Sunt absolut sigură că există un organ special pentru cuvinte la fel cum ochiul este pentru văz, nasul pentru miros, limba pentru gust; undeva între inimă şi gât există acest organ care nu are nici o legatură cu lumea simţurilor comune dar mai ales nu are nici o legătură cu creierul nostru, mai degrabă cu universul.
Cheamă-mă
să-ţi veghez răsăritul
să te trezeşti cu mine în braţe
să ascultăm împreună cum se crapă de ziuă,
cum aşternuturile troznesc si se mistuie
în focul dezlănţuit de trupurile noastre îndeajuns de tinere
cât să aprindă un soare.care se-nalta spre cer si ma spanzura
trupul meu se balangane
ochii mei plang
lacrimile se-nfig in pamant
ca niste cioburi de sticla
iar durerea mea urla
de atata iubire
nespusa
Astăzi ai plecat ca un copil bosumflat
şi nu am înţeles de ce te-ai supărat.
Am numărat clipele petrecute-mpreună
de două ori
şi n-am ascuns nici una de tine
Ţi-am arătat în fiecare zi dinţii mei albi
şi ai spus că îţi place râsul meu.
Făcând tot felul de lucruri
ţi-am arătat părul de pe tot trupul
Şi apoi,
am mers la plimbare.
E drept că am lăsat la soare
aşternuturile pictate cu sarea
ultimei nopţi
ca să vadă toţi
că nu e omenesc
cât de mult te iubesc.
Greşesc?
Anul acesta nu am invitat copacii
la petrecerea mea
fiindcă fac prea multă gălăgie:
zgomotul vântului prin frunze
cântecul păsărilor pe crengi
sunetele fructelor care se coc
Nu, anul ăsta nu pot.
Anul ăsta vreau să invit numai pietre
fiindcă ele s-au copt mai demult.
Ele ştiu cum pot să ridic durerea din pântec
şi să o scot din suflet
prin cântec
am uitat
cât de tare pot să doară
cuvintele spuse pentru ultima oară
de aceea,
ia tot ce vrei înapoi
dar lasă firavă o punte-ntre noi
ca secunda sfâşietoare de dor
să nu moară
în tăcere eternă
şi-amarăAstăzi am învăţat un joc nou:
am început să ţipăm unul la altul
până când ferestrele s-au spart
florile şi-au astupat urechile
soarele s-a ascuns în nori
iar între noi
s-a închis o poartă.
Jocul ăsta se numeşte ceartă.
Hai să nu-l mai jucăm niciodată.
ştiind c-ai să mă pierzi
şi-mi lipseşte
gustul încărcat de lacrimi şi foc
al buzelor tale
fără cuvânt de adio
pe eleAminteşte-ţi când m-ai văzut zburând prima dată
Ca o nălucă ciudată
peste multimea aceea de oameni
peste hârtiile, pixurile, cravatele şi fustele lor
ca o melodie subţire
îmbrăcată în hainele cuvintelor prea largi
ale unei chemări inocente
la dragosteIartă-mă
Iartă-mă dacă nu am ştiut să iubesc până la capăt
Iartă-mă dacă nu am putut să mor înaintea ta
Iartă-mă pentru toate cuvintele dezlânate sau triste sau nezise
Iartă-mă pentru jumătăţile de îmbrăţişare
pentru toate zilele cu soare în care
nu ţi-am spus cât de mult te iubesc
nu ţi-am spus mulţumesc
nu ţi-am spus că trăiesc
pentru tineîn camera atâta de goală
fără tine
eşti oriunde privesc
şi totuşi nu eşti
canapeaua are forma corpului tău
scaunelor li se topesc picioarele
după tine
covorul e palid fără râsul tău colorat
perdelele-s veştede şi cărţile fleşcăite
mi se scurg printre degete
şi e frig
e atât de frig fără tine
aş vrea să te strig
dar am uitat cum te cheamă
am uitat că mi-e dor
sufletul meu e pustiu
sufletul meu e gol
fără tine.
pari a fi
oriunde privesc
şi-ti zâmbesc
dar nu înţeleg de ce
ferestrele mele au gratii
şi nu pot să arunc
după tine
nici măcar o privire
nu înţeleg de ce tac
nu înţeleg nici de ce nu am umbră
şi faţa asta prelungă nu o văd
în nici o oglindă.
ce ciudat să fi prins
într-o inimă goală
Am un zâmbet care nu se lasă zâmbit
Am un gând care nu se lasă gândit
Am o emoţie care nu se lasă trăită
Şi o iubire care nu se lasă iubită.
Am un Vis!
cu rădăcini şi picioare
cu păsări, cu aripi, cu fructe, cu boare
de vânturi şi cânturi în zările-i dulci
cu nori şi cu stele
cu comete prin ele
cu uimiri,
cu presimţiri de-mpliniri
şi tăceri
Dar asta-a fost ieri.
Azi e iarnă iar visul mă ninge
şi-n zori de amiază
M-am întins alături de tine
fără gânduri, fără aşteptări
fără atingeri, fără priviri
ca un egal
la sfârşitul unei întâlniri de viaţă.
Apoi ne-am apropiat
şi ne-am împletit mâinile
în semnul iubirii.Am deschis uşa-ncet
Şi-am intrat în vârful picioarelor.
Stelele atârnau de tavan
suspendate cu fire lungi de lumină
şi nu existau pereţi
Fluturi multicolori zburau
în acest înăuntru-afară
strălucind cald
Sentimentele se înălţau ca nişte
stalagmite translucide
îndrăgostite
de îngerii mei
......
Aş putea alege să fiu în ceva de care nu te-ai putea despărţi niciodată: în culoarea părului tău, în căscatul de dimineaţă, într-unul din zâmbetele tale sau din multele plăcut-enervantele ticuri ...
Dar am ales să fiu în golul frământat din stomac, în respiraţia tăiată, în strângerea inexplicabilă de inimă, în neliniştea aceea care-ţi întoarce privirea departe de toate, într-o aşteptare nelămurită şi emoţionată a unei bucurii ... care nu mai vine.
Eu
am încetat să zbor peste tăcerile tale, peste privirile tale, peste rănile tale
Eu
am încetat să mor odată cu fiecare suspin al tău
Eu
am încetat să te iubesc.
abia atunci
Eu
am descoperit că a nu iubi înseamnă de fapt a muri câte un pic zi de zi
am înţeles că suspinul e o punte spre dăruire
abia atunci
Eu
mi-am întors sufletul pe toate părţile
şi
am ales ca dezbrăcându-mă de mine,
să mă bucur în tine
Infinit
de iubire.prin poarta inimii mele şi se scurg prin mine năvalnic
explodându-mi în vârful degetelor.
Pot să simt ca pe o fâlfâire fosforescentă Emoţia
traversându-mi discret trupul de noapte al sentimentelor comune.
Pot să simt nevoia de a Fi în iubire
ca pe un stâlp de foc
în interiorul graniţelor pâlpâinde ale vieţii mele,
cu veneraţie şi recunoştintă.
Pot să simt, să cuprind, să ating
pur si simplu Fiind.