Descantec

Adu-mi un vas

Dar să fie cel mai mare pe care îl poţi găsi

Să încapă în el toate lacrimile mele de peste zi.

Apoi, adu-mi o oală.

Dar să fie goală

Şi pune-o afară, 

pe-o prispă de noapte

s-o umple cu lapte

ielele surate

Apoi, in tacere,

lumea s-o-nconjoare

să strângă durere

s-o umple cu fiere,

s-o umple cu jale,

iar la cântătoare

în ea să-mi pogoare

bocetele toate,

frământări de noapte,

râsetele sparte.

Luna să o prindă

c-un ţipăt de grindă

şi să mă decânte

cu flori şi pământ,

cu lacrimi şi vânt,

să rămân curată

în casă şi-n trup

în inimă,-n gând

în ochi şi-n cuvânt

şi-n suflet plângând