Adu-mi un vas
Dar să fie cel mai mare pe care îl poţi găsi
Să încapă în el toate lacrimile mele de peste zi.
Apoi, adu-mi o oală.
Dar să fie goală
Şi pune-o afară,
pe-o prispă de noapte
s-o umple cu lapte
ielele surate
Apoi, in tacere,
lumea s-o-nconjoare
să strângă durere
s-o umple cu fiere,
s-o umple cu jale,
iar la cântătoare
în ea să-mi pogoare
bocetele toate,
frământări de noapte,
râsetele sparte.
Luna să o prindă
c-un ţipăt de grindă
şi să mă decânte
cu flori şi pământ,
cu lacrimi şi vânt,
să rămân curată
în casă şi-n trup
în inimă,-n gând
în ochi şi-n cuvânt
şi-n suflet plângând
