joi, 29 aprilie 2010

Chemarea îngerului

                        23 aprilie 2010, seara de Sfantul Gheorghe

 Ai urlat către mine „Îngroapă-ţi morţii!
„Îngroapă-ţi morţii!” mi-ai spus
şi eu am început să plâng
“Dar care morţi? Care? Toţi ai mei sunt vii!
„Îngroapă-ţi morţii şi vino lângă mine!
Cât timp mai poţi să respiri prin ochi şi prin vise
Cât timp inima ta măsoară bucuria în ocale de stele
Cât timp pielea ta îmbracă în aureole vântul de nord
iar lacrimile tale pot umple băierile abisului
Vino lângă mine şi încălzeşte colţul acesta de univers
pe care morţii tăi l-au umplut cu tristeţe
Vino şi împleteşte-ţi zborul cu cântecul galaxiilor
născute din dragostea ta
Vino lângă mine şi Fii
puterea de a iubi
necurmat
a celor ce vii
m-au urmat

imagine realizata de Simona Manolache


Niciun comentariu: